Pentru majoritatea oamenilor, decesul este un eveniment extrem de neplăcut. Peste disconfortul agoniei se suprapun sentimente de indignare și neputință față de sumele uriașe pe care urmează să le extorcheze mafia hoitarilor cu sutane, pentru ceremonia de îngropăciune.
Nu și pentru doamna Stela! Dumneaei a aranjat în așa fel încât să-și acopere cheltuielile postume și chiar să mai rămână cu ceva bani; a semnat un contract prin care permite Farmaciei Inimii să promoveze la pomana și la parastasele ei bomboane de colivă cu nitroglicerină și acid acetilsalicilic, medicamentele preferate ale bolnavilor cardiaci.
Stela Popescu va rămâne astfel un model pentru fosilele vii, pentru că nimeni nu vrea să moară sărac sau bolnav!